Aura Urziceanu - Atâta dor, feat Adrian Moldovan

Pe malul altui timp,

ce nu-i al meu,

o clipa m-am privit

si nu sunt eu!

Cu toata fiinta mea,

te regasesc,

oricat as vrea sa uit,

sa mai iubesc!

Atata dor,

nu vrea sa-ncapa

in lumina stelelor,

nu il cuprinde,

toata apa marilor,

n-a fost 

si nici nu va mai fii,

atata dor,

Iubirea mea!

Atata dor,

va frange 

alba nesfarsire a clipelor

si vesnicia timpului

va aseza,

senin pe fruntea ta

IUBIREA mea!

Lelia Mossora - Verde, recită Adrian Moldovan

Lelia Mossora - Scâncet, recită Adrian Moldovan

Umbre cum curg
pe stele culcate
tresărind în amurg
tăceri însetate…

Spre tine mă duc
să-ţi vindec abisul
pe frunze de nuc
scrijelind paradisul.

Mă stinge mirarea
şi focul mă iartă
că nu sunt chemarea
ce-ţi bate în poartă.

Octombrie plânge
prea galben pe-alei ;
culoarea se frânge
durând ochii mei.

Un scâncet de-o vară
ce-n suflet îmi cântă.
cu lacrimi de ceară
tăcând îţi descânta.

George Gâtlan - Doina dorului de tine, recită Adrian Moldovan

Dac-ai ști cum ochii-mi plouă,
Azi, cu boabe mici de rouă,
Dorul ce în piept mă arde,
Noaptea, când din cer îmi cade,

Câte-un vis în chip de stea,
Chiar aici, în palma mea
Și cât seamănă cu tine,
Visul meu de azi și mâine,

Împlinește-mi-l tu Doamne,
Dup-atâtea veri și toamne,
Ierni și primăveri în floare,
Doamna mea cu chip de soare,

Unde ești, de ce nu vii,
Zâmbetul să mi-l învii,
Mâna-n mână să mi-o ții,
Dor și ție, de ți-o fi...
Cum mi-e mie, azi, să știi...

Vină, dar, dar vin-odată
Vântul când o fi să bată,
Să te lași de dor purtată
Pe aripa lui curată,

Sau cu ploaia vino dar,
Când mi-or plânge ochii-amar
Lacrimile în zadar,
Tu să-mi vii din nou și iar,

Când te strig și când te chem
Cu inima strânsă, ghem
Și cu dorul nod în gât
Luar-ar apa de urât,
Să-l înece într-un sărut,

Când la piept o să te strâng,
Trupu-n brațe să ți-l frâng
Cum se frânge noaptea-n zori,
Rouă dulce peste flori,

Înflorite pentru tine
Doamna mea de azi și mâine,
Vină, dar, dar numai vină,
Să-mi aduci în ochi lumină

Și să-mi dai s-o sorb cu jale
Din căușul palmei tale,
Să mă spăl pe ochii cu ea
Când de ziuă s-o crăpa,

Soarele ca să răsară
Din nou zâmbet, pe chip iară,
Într-o zi, de primăvară.

Grigore Vieru - În limba ta versuri, recită Adrian Moldovan

În aceeaşi limbă
Toată lumea plânge,
În aceeaşi limbă
Râde un pământ.
Ci doar în limba ta
Durerea poţi s-o mângâi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cânt.

În limba ta
Ţi-e dor de mama
Şi vinul e mai vin,
Şi prânzul e mai prânz.
Şi doar în limba ta
Poţi râde singur,
Şi doar în limba ta
Te poţi opri din plâns.

Iar când nu poţi
Nici plânge şi nici râde,
Când nu poţi mângâia
Şi nici cânta,
Cu-al tău pământ,
Cu cerul tău în faţă,
Tu taci atunce
Tot în limba ta.

Cătălin Codru - Sunt gol de tine, recită Adrian Moldovan

Mugurel Pușcaș - Propunere, voce Adrian Moldovan

Așază-ți viața-n mâna mea,
Nu te sfii, n-ai teamă,
Te voi păzi la nesfârșit
De-a vieții aspră palmă.

Te voi clădi în adevăr,
Voi izgoni minciuna,
Mă voi feri de-al Evei măr…
Tu singură…Doar Una.

Îți voi fi pavăză și scut,
Te voi feri de ură,
Te voi remodela din lut,
Senină, caldă, pură.

Te voi iubi la nesfârșit,
Iar viața care trece
Va fi un pod spre infinit,
Al nostru, să ne lege.

Adrian Păunescu - Cu tine, muzică și voce Adrian Moldovan

Cu tine viaţa mea se luminează,
Cu tine hotărăsc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiază
Şi mă sfârşesc în fiecare zi.

Cu tine e-mpăcare şi e luptă,
Cu tine este tot şi e nimic,
Cu tine-mi înfloreşte lancea ruptă,
Cu tine sunt şi mare, sunt şi mic.

Cu tine totu-i parcă unt pe pâine,
Cu tine bradu-i brad, şi nu sicriu,
Cu tine astăzi mi se face mâine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.

Cu tine poezia mea există,
Cu tine chem zăpezi şi-alung zăpezi,
Cu tine nici tristeţea nu e tristă,
Cu tine eu te văd când nu mă vezi.

Cu tine sunt nedrept şi sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos şi sunt gheţar,
Cu tine-ncep şi se termină toate,
Cu tine într-un schit apar - dispar.

Cu tine e lumină şi-ntuneric,
Cu tine zac să mă-nsănătoşesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc. 

Cu tine e mai rău şi e mai bine,
Cu tine reîncepe viaţa mea,
Cu tine e mai greu ca fără tine,
Dar fără tine nu s-ar mai putea. 

Măgduş, versuri Christian W Schenk 1971 Testament, recită Adrian Moldovan

E prea mic sicriul, 

e prea mare perna

pe care

se pare

că-ntâiul fecior

ţi-a pus-o sub cap.

Ce-ţi caută inelul

pierdut pe un deget?

De ce nu-i pe altul…

La altul?

Ce mică nu plânge;

se joacă.

Suflă şi stinge

şi stinge şi aprinde

cu-n pai o lumânare.

Îi pare

un joc, 

într-un loc de-ntuneric, 

jucat pentru tine.

Sicriul pe scaune

dă-n clocot pe margini, 

pe margini

cu giulgiu.

Podelele-s pline

de giulgiu şi de tine, 

şi cerul e plin, 

de tine e plin, 

Magduş.

Atunci când te-ai dus, 

în zori, 

de ce nu ne-ai spus

că vrei să mori?

Adrian Munteanu- Umple, iubito, cu vin vechi potirul, voce Adrian Moldovan

Puiu Grosu - Tantric beauty, voce Adrian Moldovan

Adrian Păunescu - Ochii albastri ai lui Dumnezeu, voce Adrian Moldovan

Angelina Nădejde - De dor, recită Adrian Moldovan

Cât dor poate să-ncapă-n mine
De uneori mă înfior
Şi mă întreb de n-am murit!
Sau poate că m-am rătăcit
Prin labirinturi de iubire
Şi nu mi-a dat nimeni de ştire
Că pot să mor de-atâta dor!
Căci m-am născut din dor de mamă,
Că am trait cu dorul tău
Şi voi muri, cum moare-oricine
De dor pentru pământul său.
Voi învia de dor de voi,
Iubind şi-n lumea de apoi.

Octavian Goga - La groapa lui Lae, recită Adrian Moldovan

Am venit să-ţi spun o vorbă
Azi, când pleci în ţări mai bune,
Niculaie, Laie Chioru,
Cântăreţ din patru strune;
Du-l cu tine meşteşugul
Care ne-ntărea soboru:
Meştere a nouă sate,
Lăutare, Laie Chioru!
Unde norii-şi ţin popasul
În lăcaş de mărgărint,
Şede Domnul cu Sânpetru
La o masă de argint.
Tu să-ţi pleci uşor genunchii
Şi uşor să-ţi pleci grumazul,
Şi pe umerii vioarei
Să-ţi apeşi domol obrazul.
Şi să cânţi un cântec, Laie,
Cum se cântă-n sat la noi,
Când se tânguie ciobanul
După turma lui de oi.
Povesti-va atunci struna
Înălţimilor albastre
Vremea lungă câtă jale
Scris-a-n sufletele noastre.
S-ar întuneca pământul,
C-ar veni, veni, ţigane,
Toate stelele s-asculte
Glasul strunei năzdrăvane.
Blând zâmbire-ar Milostivul...
Iar din geana lui de-argint
Lacrim-ar cădea-n adâncul
Norilor de mărgărint.
Ni s-ar stinge-atunci necazul
Ce de mult ne petrecea:
Între stelele de pază
Am avea şi noi o stea!

Pablo Neruda - Te iubesc, recită Adrian Moldovan

Te iubesc

Te iubesc într-un mod inexplicabil
Într-o formă care nu se poate spune
Într-un mod contradictoriu.
Te iubesc
Cu toate capriciile mele care sunt multe
și care se schimbă mereu
Din cauze pe care le știi,
Timpul,
Viața,
Moartea.

Te iubesc
Cu lumea pe care n-o înțeleg
Cu oamenii care nu pricep
Cu ambivalența sufletului meu
Cu incoerența acțiunilor mele
Cu fatalitatea destinului
Cu complicitatea dorinței
Cu ambiguitatea faptelor
Chiar și când îți spun că nu te iubesc, te iubesc.
Până când te înșel, nu te înșel.
La urmă urmei, duc la capăt un plan
pentru a te iubi...mai bine.
Așadar, deși n-o crezi, pielea mea
Suferă cumplit
Din cauza absenței pielii tale.

Te iubesc.
Fără să gândesc, inconștient,
iresponsabil,
spontan,
involuntar,
din instinct,
din impuls,
irațional.
De fapt, nu am argumente logice,
nici măcar improvizate
Ca să susțin această dragoste pe care o simt pentru tine,
care a apărut misterios din nimic,
care n-a rezolvat în mod magic nimic,
și care, miraculos, încet,
A îmbunătățit încet spre deloc
Tot răul din mine.

Te iubesc.
Te iubesc cu un trup ce nu gândește
Cu o inimă ce nu raționează
Cu un cap care nu coordonează.
Te iubesc
Neînțeles.
Fără să mă întreb de ce te iubesc
Fără să mă intereseze de ce te iubesc.
Fără să mă chestionez de ce te iubesc.
Te iubesc
Pur și simplu pentru că te iubesc
Nici eu însumi nu știu de ce te iubesc.

Te amo

Te amo
Te amo de una manera inexplicable.
De una forma inconfesable.
De un modo contradictorio.
Te amo
Con mis estados de ánimo que son muchos,
y cambian de humor continuamente.
Por lo que ya sabes,
El tiempo.
La vida.
La muerte.

Te amo
con el mundo que no entiendo.
Con la gente que no comprende.
Con la ambivalencia de mi alma.
Con la incoherencia de mis actos,
Con la fatalidad del destino.
Con la conspiración del deseo.
Con la ambigüedad de los hechos.
Aún cuando te digo que no te amo, te amo.
Hasta cuando te engaño, no te engaño.
En el fondo, llevo a cabo un plan,
para amarte... mejor.
Pues, aunque no lo creas, mi piel
extraña enormemente
la ausencia de tu piel.

Te amo.
Sin reflexionar, inconscientemente,
irresponsablemente,
espontáneamente,
involuntariamente,
por instinto,
por impulso,
irracionalmente.
En efecto no tengo argumentos lógicos,
ni siquiera improvisados
para fundamentar este amor que siento por ti,
que surgió misteriosamente de la nada.
que no ha resuelto mágicamente nada,
y que milagrosamente, de a poco, con poco y nada
ha mejorado lo peor de mi.

Te amo.
Te amo con un cuerpo que no piensa,
con un corazón que no razona,
con una cabeza que no coordina.
Te amo
incomprensiblemente.
Sin preguntarme, por qué te amo.
Sin importarme por qué te amo.
Sin cuestionarme por qué te amo.
Te amo
sencillamente porque te amo.
Yo mismo no se por que te amo.

Lucia Boltașu - Tăcerea nopții, recită Adrian Moldovan

Shanti Nilaya - Hai vino! pleacă, recită Adrian Moldovan

Ion Minulescu - Drum crucial, interpretare Adrian Moldovan

Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit cu bunul Dumnezeu -
Eu coboram mâhnit din conştiinţa mea,
Iar El urca surâzător spre ea!...

Şi ne-am oprit la jumătatea scării
Încrucişându-ne în clipa-ntâmpinării
Săgeţile perechilor de ochi ca de-obicei -
Ah! ochii Lui cum seamănă cu ochii mei!

Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit din nou cu Dumnezeu -
El cobora solemn din conştiinţa mea,
Iar Eu urcam surâzător spre ea!...

Constantin Trită - Sunt bărbatul, recită Adrian Moldovan

Noapte la munte, noapte la mare - voce Adrian Moldovan

Noi n-am fost niciodată doi, 

Ci unul singur amândoi, 

Sălbatic cuplu-nsingurat, 

Pe care timpul l-a uitat. 

R: Noapte la mare, noapte la mare, 

Buzele tale au gust de sare, 

Pielea-ți miroase a scoici și a soare, 

Noapte la mare, noapte la mare. 

Noapte la munte, noapte carpatină, 

Buzele tale au gust de rășină, 

Păru-ți miroase a flori și a fructe, 

Noapte la munte, noapte la munte. 

Noapte la mare, noapte-nstelată, 

Inima mea e o scoică furată, 

Perla din ea e chiar dragostea mea, 

Stai lângă mine, tu ești a mea. 

Buzele tale pe buzele mele 

În întunericul nopții-s mai grele,

Brațele tale, flăcări în noapte, 

Roiuri de stele, roiuri de șoapte.

Adina Velcea-Mai știi tu vara-aceea în care ne iubeam? recită Adrian Moldovan

Mai știi tu vara-aceea în care ne iubeam
Și ceru-și presărase azurul în priviri?
Ne mângâia tăcerea și orice gând aveam
Plutea ca o petală în zbor de heruvimi.

Mă legănai în lanul privirilor duioase,
Halucinant de tandre, atingeri și mister,
În tresăriri de clipă, tristețea-și lepădase
Haina de lacrimi roasă când s-a-nălțat la cer.

Ne cununase vara semnând pe o hârtie
Poemul de iubire din sufletul vrăjit.
Inelul de logodnă?...un vers de poezie
Înfășurat pe deget, ca dorul înfrunzit.

Deasupra noastră luna își picura argintul
Și surâdea în taină, voios, un clopoțel,
Iar noaptea-nfiorată semnase legământul
Cu o steluță mică, drept piatră la inel.

Dar zările viclene pândeau cu ochii tulburi,
Ascunse-n jungla crudă a răului uman
Și încolțiră șoapte, și îndoieli, și gânduri
Aduse de furtuna unui destin dușman.

Azurul din privire e azi doar amintire,
În inimă pustiul a-nfrânt orice avânt,
Lăstarii de iubire sunt morți în cimitire
Și moartea-și cere dreptul la ultimul cuvânt.

Dar undeva o lira își cântă dorul verde
Ca un Orfeu din vremuri, rătăcitor prin veac,
Prin lujerii speranței uitarea-ncet se pierde,
Un corb își frânge zborul în flori de liliac.

În șopot curge ziua, iar noaptea se răsfață
Prin câmpul plin de stele-n oglinda de la geam,
Și te întreb, iubite, cu glas de dimineață:
Mai știi tu vara-aceea în care ne iubeam?

Adrian Păunesu-Mai singură, mai cu mine, recită Adrian Moldovan

Cu cât sunt ei mai lacomi şi mai răi
Şi mai potrivnici, mai fără ruşine,
Cu-atât îmi e mai drag de ochii tăi,
Cu-atât mai mult mă-ndrăgostesc de tine.

Te simt mai în pericol, şi tresar,
De câte ori aud, plângând, o usă,
Şi ies, urlând, din somnul de coşmar,
De parcă eşti sub viscol şi cenuşă.

Ei mă provoacă la mai mare dor,
Decât în clipa când îmi eşti femeia,
Eşti singură-mpotriva tuturor
Şi eu cu tine sunt, şi de aceea.

Te vor pândi şi te vor ataca
Şi vor voi să te omoare, poate,
Dar eu am să te-ascund în sinea mea
Şi-n osul meu îţi voi zidi cetate.

N-au niciun spor, deşi îmi este greu
Şi-n fiecare noapte fac de gardă,
Şi nu ştiu când ieşim din defileu
Şi când sfârşeşte noaptea revansardă.

De felul cum te-ai izolat de tot,
Acolo-ntr-un altar de mânăstire,
Îmi dă iluminarea să mai pot
Reinventa în contra lor, IUBIRE.

Au pus în jurul tău un fel de zid
Şi mi-au legat pământu-ntreg de glezne,
Şi nu mai ştiu cărare să-mi deschid
Şi să învăţ a renunţa mai lesne.

E-ntr-adevar urât si degradant,
Că nu te pot vedea, precum mi-e vrerea,
Dar nu-mi doresc postura de amant
Şi nu aştept salvări de nicăierea.

Cu cât sunt ei mai lacomi şi mai răi
Şi mai potrivnici, , mai fără ruşine,
Cu-atât îmi e mai drag de ochii tăi,
Cu-atât mai mult mă-ndrăgostesc de tine.

Aleksandr Blok - Când voi pleca din vremuri în morminte, recită Adrian Moldovan

Când voi pleca din vremuri în morminte,
Huliri şi laude când o sã las,
Cu gingãşie sã-ţi aduci aminte
De visul ce cântãrii i-am dat glas.

Uita-vei rãul care-a fost în mine
Şi tot ce-n mine-a clocotit nedrept,
Când, ca o lebãdã pe ape line,
Veneai, mlãdie, ca sã-mi cazi la piept.

O, nu ţi-a fost mândria tulburatã!
De-am destrãmat-o, n-a fost voia mea
Cãci ziua mea era înneguratã,
Şi-atât de luminoasã ziua ta!

Când o sã trec de-albastrele hotare
Şi-o sã mã pierd sub nu ştiu care plai,
Sã-ţi aminteşti de cântecul pe care
Eu ţi-l cântam şi tu mi-l îngânai!

(Traducere de Victor Tulbure)

Adrian Păunescu - Dacă tu ai dispărea, recită Adrian Moldovan

Dacă tu ai dispărea
Într-o noapte oarecare
Dulcea mea, amara mea
Aş pleca nebun pe mare.

Cu un sac întreg de lut
Şi-o spinare de nuiele
Să te fac de la-nceput
Cu puterea mîinii mele.

Lucru lung şi monoton
Să te înviez, femeie,
Eu, bolnav Hyperion
Hai şi umblă, Galatee!

Dacă tu ai dispărea
Fi-ţi-ar moartea numai viaţă
Dulcea mea, amara mea
Aş pleca în ţări de gheaţă.

Să te fac din ţurţuri reci
http://Versuri.ro/w/kmmhi
Să te-mbrac în promoroacă
Şi apoi să poţi să pleci
Orişiunde o să-ţi placă...

De-ai cădea într-adevăr
În momentul marii frîngeri
Aş veni la tine-n cer
Să te recompun din îngeri.

Şi pe urmă aş pleca
Umilit şi iluzoriu
Unde este casa mea
O mansardă-n purgatoriu.

Dacă tu ai dispărea
Şi din rîsu-mi şi din plînsu-mi
Te-aş găsi în sinea mea
Te-aş zidi din mine însumi!

Leonard Cohen - 1000 de săruturi, voce Adrian Moldovan

Adrian Păunescu - Rugă pentru părinți, recită Adrian Moldovan

Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Cheamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.

Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.

Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviţi asa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,

Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.

Traian Chiricuță - Răsfoiesc un foc din scoarță-n scoarță

Motto:

Caru’ care-n car să care
Sufletul din fiecare...

Scriu ce toate focurile scriu,
Scriu pe focuri numai cu Treime.
Iau în brațe frunze de rachiu
Și se face pulberea mea rime.

Focul are iar acele brațe
Cărora le-am fost cândva podar,
Sunt mai hoț ca focurile hoațe,
Stau să-mi bage mâna-n buzunar.

Răsfoiesc un foc din scoarță-n scoarță,
Literele nu-s ce toamne vor 
Și se iau cu toamnele la harță,
Toamnele pun mâna pe topor.

Focul bate-n geamuri friguri mici,
Slabe de-și ies singure prin coaste,
Parcă-l văd pe tata dănd  cu frici
După sărăcia casei noastre.

Se ridică focul de la masă
Într-o poză-a tatei, din ungher,
I-a spus, bietul tata, cum să iasă
Prin  pământ, din lume și din Cer.

Rumi - Dulce, amar, recită Adrian Moldovan

În halucinația mea
Am zărit grădina de flori a Iubitei.
În amețeala,
În ceața beției mele,
Învolburându-se și dansând ca o roată ce se învârte.

M-am văzut pe mine ca sursă a existenței,
Mă aflam acolo, la început,
Și eram Spiritul Iubirii.
Acum sunt treaz
Și mi-a rămas doar amețeala
Și amintirea Dragostei
Și amărăciunea...

Tânjesc după Fericire,
Cer ajutorul,
Doresc mila.

Și Iubita îmi spuse:

Privește-mă și ascultă-mă,
Pentru că sunt aici
Chiar pentru asta.

Eu sunt Luna și Strălucirea ei pentru tine,
Eu sunt grădina de flori și apa ta.
Am bătut atâta drum însetată de tine,
Fără încălțări sau sal.

Vreau să râzi,
Să-ți uiți toate grijile,
Să te iubesc,
Să te hrănesc.

O, dulce amărăciune,
Te voi alina și te voi Vindeca,
Îți voi aduce trandafiri,
Căci și eu am fost acoperită de spini...

Cătălin Codru - În lumea asta, recită Adrian Moldovan

În lumea asta aparent banală,
Noi ne trăim în alte vieţi,
Avem din haine o purtare prea formală,
Dormim mimând frumoase dimineţi.

Cu universul îngustat de azi pe mâine,
Ne-mprumutăm cuvinte care dor,
N-avem trăiri, odihne şi nici tihne,
Şi nu ne dor speranţele când mor.

Mărşăluim în viaţa altor doi,
Cum am crezut că trebuie trăit,
Ne corectăm cadenţa noastră-n noi...
Şi viaţa netrăită... în murit.

De m-aş trezi şi-aş spune... uite mor,
Mi-ai trage-o palma însetată să-mi revin,
Poate-aş putea s-ajung nemuritor,
Încep să strig, dar tac... mai mor, încă puţin.

Şi-n ochii mei nefericiţi mă sting,
Zâmbind forţat ca pentru-a vieţii poză,
Groparii mei de mine se ating...
Şi mă conving, că viaţa mea e roză.

Pierduţi în întunericul nocturn,
Zidim în jurul nostru... gard închis,
Hrăniţi cu semizei precum Saturn,
Ne scriem testamente, cum alţii ne-au prescris,

În lumea asta aparent banală,
Ne facem griji pentru nimicuri existente,
Căci am uitat... că viaţa ideală,
E-un personaj ce n-are semnalmente.

Zorica Latcu - Te port în mine, recită Adrian Moldovan

Te port în suflet, ca pe un vas de preţ,
Ca pe-o comoară-nchisă cu peceţi,
Te port în trup, în sânii albi si grei,
Cum poartă rodia sămânţa ei.
Te port în minte, ca pe-un imn sfintit,
Un cântec vechi, cu crai din Răsărit.
Si port la gât,nepreţuit sirag,
Strânsoarea cald-a braţului tău drag.
Te port în mine tainic,ca pe-un vis,
In cer înalt de noapte te-am închis.
Te port, lumină rumenă de zori,
Cum poartă florile mireasma lor.
Te port pe buze,ca pe un fagur plin.
O poamă aurită de smochin,
Te port în braţe, horbote subţiri,
Mănunchi legat cu grijă ,fir cu fir.
Cum poartă floarea rodul de cais.
Adânc te port în trupul meu şi-n vis.

M-am îndrăgostit numai de ea, voce Adrian Moldovan

Lucica Boltașu - Ce ești, tu, lacrimă?, recită Adrian Moldovan

Ce eşti tu lacrimă, de unde vii?
De ce laşi tu în urmă fiinţele pustii?
Câte secrete-ascunzi, cât dor şi câtă jale,
Aduni în picul stingher, urmându-ţi a ta cale?

Ce eşti tu lacrimă, de ce răsai?
De ce tăcerea-ţi aspră îi spune clipei:„Stai!”
Câte speranţe frânte şi vise au murit,
Ca să te naşti tu picur, din minus infinit?

Ce eşti tu lacrimă, de ce te-opreşti,
Pe ale mele gene şi-apoi, mă părăseşti?
Ce poţi să-mi spui atunci când nu te pot goni,
Când vreau s-alin durerea, în clipele târzii?

Ce eşti tu lacrimă, de unde vi?
De ce acoperi raza, sub frunze ruginii,
De ce te laşi sedusă de ploi şi de apus,
Şi cazi apoi alene, pe chipul meu răpus?

Ce eşti tu lacrimă, de ce răsai?
De ce mai zăboveşti şi cât o să mai stai?
Priveşte chipul palid şi pleoapa-mi tremurândă,
Mai pot purta povara? S-aştept altă osândă?

Ce eşti tu lacrimă şi ce sunt eu?
Un picur şi-un grăunte, unite-n Dumnezeu,
În frământări divine, s-a modelat iubirea,
O lacrimă şi-un om şi-n El, nemărginirea.

27/07/2010, Barcelona-Lucica Boltasu

Iolanda Șerban - Odă florilor și culorilor, recită Adrian Moldovan

Mă strânge-o tâmplă …
și-ncă una
Și am să-mi alung
cu flori furtuna …
O , Doamne ,
bunule ceresc ,
Mă las-atunci
când fi-va să pornesc
Să-mi iau cu mine
toate florile ,
Să-mi lumineze-n
bezna dorurile ...
Și lasă-mă în
lumea drepților ,
Din adormita
viaț-a morților ,
Să plec cu salbe
din petala lor ,
Ca să nu simt , Doamne ,
al miresmei dor ,
Să nu devin un suflet
pustiit și gol …
Să-mi pun pe cap ,
cununa florilor ,
Că ai să-mi iei ,
la schimb , lumina ochilor …
Dar fie , Doamne ,
voia ta cea dreaptă …
Că tu m-ai plămădit ,
și-ți sunt în mâini , unealta …
Mai știu că nu-mi va fi
greu nici așa ,
Că tu m-ai învățat
să văd culori cu inima …
De n-am să văd cu ochii ,
c-așa-i lăsată rostuirea
N-am să mă plâng de asta ,
cum este-a lumii firea …
Eu vin când zici
în lumea ta cea dreaptă …
Doar dă-mi , te rog culori ,
pe suflet lasă-mi-le pată …
Vreau roșu … galben …
verde … vreau nuanță
Te rog , doar lasă-mi
dreptul la creanță …
C-ai răspândit
culoare-n fiecare floare ,
Și le-am simțit
în viață binecuvântare …
De cer prea mult ,
te rog atunci mă iartă ,
Dar vina n-am , că-n flori
e-o colorată artă …
E arta pe care ,
tu Mărite , ai creat-o
Și care-n lumea vie
cu respect , am adorat-o …
Să nu-mi spui , Doamne …
că nu e nevoie
Că știu că n-am
să mor de bunăvoie …
Nu cer , o Doamne ,
mult prea mult ,
Vreau doar culori
în suflet să-mi ascult
Să mă-nvelesc cu tot
ce mi-e mai sfânt
Să-mi fac din flori ,
un giulgiu ca veșmânt ,
Să nu mă lași ,
în negru doar ,
Că îmi va fi ,
Prea Bunule , amar …
În lumea celor
ce nu mai cuvântă
Tu lasă-mă să-mi duc
culoarea sfântă …
Și am să vin desculță ,
fără să crâcnesc
Dar lasă-mă în
roșii flori să mă-nvelesc …
Vreau pete de culoare , vie ,
Vreau flori când
nu va fi să-mi fie …
Îmi plâng în brate
toate florile …
Ascultă-ne acum …
și-mi iartă rugile ,
Din lacrimi dulci
și picături de rouă
Dar știu ca după moarte…
încep o viață nouă …