De ce laşi tu în urmă fiinţele pustii?
Câte secrete-ascunzi, cât dor şi câtă jale,
Aduni în picul stingher, urmându-ţi a ta cale?
Ce eşti tu lacrimă, de ce răsai?
De ce tăcerea-ţi aspră îi spune clipei:„Stai!”
Câte speranţe frânte şi vise au murit,
Ca să te naşti tu picur, din minus infinit?
Ce eşti tu lacrimă, de ce te-opreşti,
Pe ale mele gene şi-apoi, mă părăseşti?
Ce poţi să-mi spui atunci când nu te pot goni,
Când vreau s-alin durerea, în clipele târzii?
Ce eşti tu lacrimă, de unde vi?
De ce acoperi raza, sub frunze ruginii,
De ce te laşi sedusă de ploi şi de apus,
Şi cazi apoi alene, pe chipul meu răpus?
Ce eşti tu lacrimă, de ce răsai?
De ce mai zăboveşti şi cât o să mai stai?
Priveşte chipul palid şi pleoapa-mi tremurândă,
Mai pot purta povara? S-aştept altă osândă?
Ce eşti tu lacrimă şi ce sunt eu?
Un picur şi-un grăunte, unite-n Dumnezeu,
În frământări divine, s-a modelat iubirea,
O lacrimă şi-un om şi-n El, nemărginirea.
27/07/2010, Barcelona-Lucica Boltasu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu