Huliri şi laude când o sã las,
Cu gingãşie sã-ţi aduci aminte
De visul ce cântãrii i-am dat glas.
Uita-vei rãul care-a fost în mine
Şi tot ce-n mine-a clocotit nedrept,
Când, ca o lebãdã pe ape line,
Veneai, mlãdie, ca sã-mi cazi la piept.
O, nu ţi-a fost mândria tulburatã!
De-am destrãmat-o, n-a fost voia mea
Cãci ziua mea era înneguratã,
Şi-atât de luminoasã ziua ta!
Când o sã trec de-albastrele hotare
Şi-o sã mã pierd sub nu ştiu care plai,
Sã-ţi aminteşti de cântecul pe care
Eu ţi-l cântam şi tu mi-l îngânai!
Splendidă viziunea sfârșitului obștesc!
RăspundețiȘtergereDeosebit,profund si sensibil...felicitari!
RăspundețiȘtergere