Adrian Păunesu-Mai singură, mai cu mine, recită Adrian Moldovan

Cu cât sunt ei mai lacomi şi mai răi
Şi mai potrivnici, mai fără ruşine,
Cu-atât îmi e mai drag de ochii tăi,
Cu-atât mai mult mă-ndrăgostesc de tine.

Te simt mai în pericol, şi tresar,
De câte ori aud, plângând, o usă,
Şi ies, urlând, din somnul de coşmar,
De parcă eşti sub viscol şi cenuşă.

Ei mă provoacă la mai mare dor,
Decât în clipa când îmi eşti femeia,
Eşti singură-mpotriva tuturor
Şi eu cu tine sunt, şi de aceea.

Te vor pândi şi te vor ataca
Şi vor voi să te omoare, poate,
Dar eu am să te-ascund în sinea mea
Şi-n osul meu îţi voi zidi cetate.

N-au niciun spor, deşi îmi este greu
Şi-n fiecare noapte fac de gardă,
Şi nu ştiu când ieşim din defileu
Şi când sfârşeşte noaptea revansardă.

De felul cum te-ai izolat de tot,
Acolo-ntr-un altar de mânăstire,
Îmi dă iluminarea să mai pot
Reinventa în contra lor, IUBIRE.

Au pus în jurul tău un fel de zid
Şi mi-au legat pământu-ntreg de glezne,
Şi nu mai ştiu cărare să-mi deschid
Şi să învăţ a renunţa mai lesne.

E-ntr-adevar urât si degradant,
Că nu te pot vedea, precum mi-e vrerea,
Dar nu-mi doresc postura de amant
Şi nu aştept salvări de nicăierea.

Cu cât sunt ei mai lacomi şi mai răi
Şi mai potrivnici, , mai fără ruşine,
Cu-atât îmi e mai drag de ochii tăi,
Cu-atât mai mult mă-ndrăgostesc de tine.