Nu știu de ce îmi pune pe buze înserarea
o lacrimă de lună, un firicel de stea,
aș vrea să am puterea să uit de remușcarea
că ți-am deschis o lume ce nu-i decât a mea.
Te uită cum sclipește fățarnică visarea,
culege-mi de pe buze cuvintele-n sărut,
nu te gândi că noaptea sporește încleștarea
iluziei ascunse în mituri de demult.
Mă definește clipa remodelând prezentul,
uitată este viața pierdută-n așteptări,
m-am risipit în versuri, dar tu ai fost poetul
ce-a descifrat chemarea dorințelor de ieri.
Adina V.
6.07.2018
