Suntem umanitatea sub escorta,
Marsaluim îngenunchiati sub cer
Si, vai, pamântul nu ne mai suporta
Si ne înghite, ospitalier.
Se crapa-n doua piatra canibala,
Ca sa manânce oameni vii, la prânz,
Si, sub cumplita cerului rafala,
Oceanele au izbucnit în plâns.
Si între timp ne-ntemeiem pe ura,
Ne urmarim, ca sa ne facem rau,
Venin universal în stare pura
Si fiecare cu aportul sau.
Cladim civilizatii arogante,
Ca semn ca nu ne pasa de nimic,
Si brusc vulcanii o pornesc pe pante
Si orice lider redevine mic.
Ceva se-ntâmpla si-n afara noastra
Cum se întâmpla si în noi, curent,
Si sar civilizatii pe fereastra,
Pe când se sparge T;ara-Continent.
Nimic din tot ce e n-o sa ramâna,
Computere, masini si sateliti,
Într-o secunda totul e tarâna
Care-si resoarbe îngerii striviti.
Se prabuseste ultimul orgoliu,
Averea nu mai are nici un rost,
Când milioane de chinezi în doliu
Se reculeg, plângând, pentru ce-a fost.
Aceasta e o lume nebuneasca,
Pe care noi n-o mai putem salva,
Menita si sa scada si sa creasca,
Purtând principiul rastignirii-n ea.
Pe-aici, prin valea noastra fara mila,
Progresul se plateste prin regres
Si vanitatea se transforma-n mila,
Ne nastem des ca sa murim mai des.
Si ca într-o demonica risipa,
Cu bine si cu rau, în terci egal,
Pamântul ne înghite într-o clipa
Si, iata, ce e mal devine val.
Se anuleaza ura si iubire,
Culorile se prabusesc în iad,
Si, brusc, maternitati si cimitire
În gropnite necunoscute cad.
Suntem umanitatea condamnata
Sa-ndure cald si rece, fel de fel,
Vin cu dobânda notele de plata
Si nu mai sunt instante de apel.
Ce lume, ca o tragica amanta,
Asasinata de instante reci,
Si amintirea ei halucinanta
Din creier ni se stinge pentru veci.
Cândva, vreun greier daca o sa poata,
Va mai cânta peste pustiu, cri-cri,
Despre o lume care-a fost odata,
O, biata noastra lume scufundata,
O lume care nu mai poate fi.
