Aici poți asculta Radio Poema

marți, 15 ianuarie 2019

Adina V. - O floare pentru Eminescu, voce Adrian Moldovan







Bat clopotele vremii în turla din Moldova
Trezind din amorţire un paznic secular,
Îngenuncheat la capul părintelui cu slova
Nemuritor, veghează luceafărul hoinar.

Te plânge teiul sacru cu frunza lui uscată,
De sus, priveşte-n lacrimi şi cerul împietrit,
Sfioasă, lumea vine, prinos de judecată,
Lângă mormântu-ţi simplu, de flori acoperit.

Mi-e inima pustie şi-amar mă-ncearcă dorul
Şi timpul aţipeşte pe mal de lac senin,
Comoara ta de rime mai e şi-acum izvorul
Din care se adapă poporul meu latin.

Tu ai slăvit trecutul cu sfântul lui tezaur
Dând fală nemuririi strămoşilor semeţi
Iar vorba ta-nverzeşte-n pădurile de laur
Slăvind limba română, Poet peste poeţi.

Azi nici măcar durerea nu mai tresare-n liră, 
Cuvinte otrăvite spre ţarcuri se preling
Şi te întrebi, cum, Doamne, valorile expiră
Când peste şesuri joase secundele se sting.

Coboară iar , Luceafăr al poeziei noastre,
Să dai lumină vieţii din veacul ce s-a scurs,
Doar asezându-ţi trupul în pat de flori albastre
Uitării-i punem capăt prin dreptul la recurs.

Cu mâna tremurândă, îţi pun la cap o floare,
Iar versul e petala ce plânge-n tristul grai...
Că te-au uitat, Mărite, şi cât de mult mă doare
Că năpădiră ierburi prin stelele din Rai!

15.01.2016

marți, 18 decembrie 2018

Adrian Păunescu - Presimțământ, voce Adrian Moldovan







Va veni iarna, miroase a fulg, 
Țăranii pun lemne-n șoproane,
Și sfinții din mistice taine se smulg
Și încărunțesc în icoane.
Va veni iarna, la munte fac foc
Muntenii uitați de guverne,
Ei care nu au nici salarii, nici loc,
Ci doar existențe eterne.
Va veni iarna și apele curg
Trăgând după sine obârșii
Și-n scurtele zile cu vânăt amurg
La geamuri de case bat urșii.
Va veni iarna curat și rapid,
Un rug pe sub brume se stinge
Și gura spre cer dacă vreau s-o deschid
Aș spune, dar gura mea ninge.
Va veni iarna, iubito, e frig,
Un frig ce spre cergă ne mână,
Atâta mai pot să te rog și să strig,
Dă-mi aspra mănușă de lână.
Va veni iarna, ba nu, a venit,
Căldura eu n-o voi găsi-o,
Ci trist am să plec, gârbovit, ostenit,
Prin munții ce cântă: Adio!

duminică, 16 decembrie 2018

Adina V. - Gânduri, voce Adrian Moldovan




E viața doar o amăgire?
Este Iisus de noi creat?
Cine-ar mai cere izbăvire
Dacă n-ar trece prin păcat?

Cine-ar mai plânge în tăcere
Dacă n-ar ști ce e durerea? 
De la Înalt cine-ar mai cere
Un loc în Rai și învierea?

Cine-ar privi-n adâncul firii
Spre creatorul neștiut,
Dacă pe calea mântuirii
N-a sângerat când a căzut?

Cine-ar mai scrie poezie
Dacă n-ar fi atins de dor?
Cum ar privi spre veșnicie
Dacă n-ar fi un muritor?

*
Și dacă totuși mai există
Cuvântul ne-nțeles în vers,
În existența noastră tristă
Să fii poet e-un fapt divers.

Adina V. 

24. 10.2016

marți, 11 decembrie 2018

Christian W. Schenk - Așa cum inima, voce Adrian Moldovan




Soarele se-ascunde după gene, 
norii cad uscați pe tâmple, 
vântul amorțit privește amurgul, 
ploaia stă-n cătușe lângă grajd…

Visul meritat mă poartă
peste lumi din poartă-n poartă, 
aripi albe duc cu mine
și îmi vine atât de bine
să-mi simt pașii pe pământul
unde ploaia-și suflă vântul, 
unde soarele se scurge
din văzduhuri demiurge.

Lumea toată stă-ntr-o carte, 
literele le împarte
în grămezi de limbi și semne
toate mândre, toate demne,
cu-acel sâmbure de sine
ce mă-ndeamnă și pe mine
a uita că viața-ntreagă
mi-a fost crudă și pribeagă.

Zorile mijesc din noapte
încâlcind din neguri șoapte, 
încâlcind din vis cuvinte
înțelese dinainte.

M-am trezit în poala zilei
strâns ca-n menghina de tâmple.

Soarele scurgându-și raza
pe cenușa unei pagini
bate fierul pentru fiare, 
pentru tâmple, 
pentru limbi, 
pentru tot ce vinzi și schimbi.

Iarba își descalță roua
nopților pline de pagini;
Nebunia e portarul
visurilor împietrite:

Ploaia lumii stă-n cătușe!

duminică, 2 decembrie 2018

Adina V. - Iluzie nocturnă, voce Adrian Moldovan



Luna-și varsă focul tandru prin umila mea odaie,
Luminează din oglindă presărând stropi de văpaie,

Își strecoară lin argintul noaptea-n fâlfâiri de clipă
Dezlegând fiorul tainic și de dor făcând risipă,

Prins de-o tainică chemare, gându-ncepe să mocnească,
Năluciri și doruri frânte rătăcesc pe la fereastră.

Iau condeiul ca pe-o spadă să pornesc război tăcut
Vorbelor ce vor să strige, dar nu stau să le ascult,

Le înșir ca pe o salbă pe o coală de hârtie
Și prin foșnetul de șoapte se ascunde-o poezie.

Noaptea mă privește galeș și-n odaia fermecată
Îmi zâmbește din oglindă lampa pâlpâind șireată...

Adina V.

23.06.2016