Christian W. Schenk - Așa cum inima, voce Adrian Moldovan

Soarele se-ascunde după gene, 

norii cad uscați pe tâmple, 

vântul amorțit privește amurgul, 

ploaia stă-n cătușe lângă grajd…

Visul meritat mă poartă

peste lumi din poartă-n poartă, 

aripi albe duc cu mine

și îmi vine atât de bine

să-mi simt pașii pe pământul

unde ploaia-și suflă vântul, 

unde soarele se scurge

din văzduhuri demiurge.

Lumea toată stă-ntr-o carte, 

literele le împarte

în grămezi de limbi și semne

toate mândre, toate demne,

cu-acel sâmbure de sine

ce mă-ndeamnă și pe mine

a uita că viața-ntreagă

mi-a fost crudă și pribeagă.

Zorile mijesc din noapte

încâlcind din neguri șoapte, 

încâlcind din vis cuvinte

înțelese dinainte.

M-am trezit în poala zilei

strâns ca-n menghina de tâmple.

Soarele scurgându-și raza

pe cenușa unei pagini

bate fierul pentru fiare, 

pentru tâmple, 

pentru limbi, 

pentru tot ce vinzi și schimbi.

Iarba își descalță roua

nopților pline de pagini;

Nebunia e portarul

visurilor împietrite:

Ploaia lumii stă-n cătușe!