Adrian Păunescu - Dragoste în fân, recită Adrian Moldovan

Să mergem amândoi la strâns de fân

Şi soarele să ne lucească-n coasă,

Din când în când în urmă să-ţi rămân

Că să te văd aprinsă şi frumoasă.

Pe fondul verde să te decupezi,

Un fel de nimfă cu picioare brune,

Şi-n patima magneticei amiezi

Eu să îmbrăţişez ce nu pot spune.

Acolo unde nu mai e cuvânt

Şi sângele începe brusc să fiarbă,

Să cad asupra ta ca trunchiul frânt

Şi-n dragoste să ne îmbrăcăm în iarbă.

Şi să miroşi a soare şi-a trifoi,

Şi să te-ntorci în paza umbrei mele,

Şi să simţim tot cerul peste noi,

Şi gărgăriţe clinchetînd pe piele.

Şi leneş scuturându-ne de fân

Să trăncănim un soi de amănunte,

Din cele ce pe buze mai rămân

Când se arată ploaia dinspre munte.

Şi să uităm şi noi într-adevăr

De formă noastră peste clăi rămasă,

Iar tu să-ţi aranjezi zburlitul păr

Privindu-te în luciul blând de coasă.