Shanti Nilaya - Eu știu să cad, interpretare Adrian Moldovan

Mai cad pe câte-o floare,

Pe-obrazul tău frumos,

Între Pământ și Soare

Mai cad de sus în jos;

Cad pe argintu-ti rece

gravat in nepereche,

Iti cad timpul ce trece

Intr-o clepsidra veche

si... sa-l intorc cuminte

c-o vorba, mult astept

Spre tine iar, iubite:

Un timp mai intelept...

Eu... stiu sa cad! Cuvinte

din carti transcedentale,

Le uit, sa tin in minte

Doar dulci vorbele tale,

soptite cu-ntelesuri

- in zori de-nscrisuri, scrii-

Cad peste tine-n versuri

Si-n stele, poezii...

Cad fluturi pe petale,

In camp,salba de roua,

Inund buzele tale

cu trupul meu, cand ploua

Dar iti promit, in sine

-cand tot se va fi dus-,

sa cad , sa... cazi cu mine

numai de jos in Sus !

Mantra - meditație, cuvântul care vindecă, voce Adrian Moldovan

Ion Apostu - Asezonat cu ieri, muzică și interpretare Adrian Moldovan

Mai simt, încă, pe buze... sărutu-ţi pătimaş,
Pe chipu-mi răvăşit, mai simt atingeri calde.
Deschis-am poarta, larg, spre-al inimii sălaş,
Şi m-am rugat la soartă, în visuri să te scalde.


*

Mai este-n mine freamăt... un leagăn de fior,
În braţele-mi inerte, mai simt conturu-ţi fin.
Agonizez de lipsa-ţi, sunt spulberat de... dor,
Amorul tău mă-ncleaştă... satanic... şi divin.

*

Mai arde-n mine plasma vulcanului nestins,
Iar ochii-mi ard de vremea... extazului total.
E-atâta cânt prin linişti, decorul doarme nins,
Doar sângele mai strigă... sarcastic şi brutal.

*

Mai curge-n mine clipa... acel moment etern,
Mi-e pretutindeni chipu-ţi şi-atât de nicăieri!
Mă arde-un foc de gura-ţi şi gustul de infern,
Mi-e dor să simt un mâine... asezonat cu ieri.

Cătălin Codru-Cine-a pierdut, recită Adrian Moldovan

Gabi Ilut - La umbra aripilor Sale, interpretare Adrian Moldovan

Mihai Eminescu-Departe sunt de tine, recită Adrian Moldovan

Departe sunt de tine si singur lângă foc,

Petrec în minte viata-mi lipsita de noroc,

Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trait,

Ca sunt batrân ca iarna, ca tu vei fi murit.

Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,

Redesteptind în fata-mi trecutele nimicuri;

Cu degetele-i vintul loveste în feresti,

Se-toarce-n gindu-mi firul duioaselor povesti,

S-atuncea dinainte-mi prin ceata parca treci,

Cu ochii mari în lacrimi, cu mini subtiri si reci;

Cu bratele-amindoua de gitul meu te-anini

Si parca-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini...

Eu te string la piept averea-mi de-amor si frumuseti,

In sarutari unim noi sarmanele vieti...

O! glasul amintirii ramiie pururi mut,

Să uit pe veci norocul ce-o clipa l-am avut,

Să uit cum dup-o clipa din bratele-mi te-ai smuls...

Voi fi batrân si singur, vei fi murit de mult!

Valentin Popovici-Străinul, recită Adrian Moldovan și Veronica Pal

E noapte rece; vântul bate cu șuieratul lui prelung,
şi din ecouri depărtate, atâtea gânduri mă ajung.
Ce bine e să fiu acasă, să ştiu că am destul câştig
Să nu mă chinuie nici foamea, nici să nu rabd pe drum de frig.

Ce bun a fost cu mine Domnul, că nu ştiu cum să-I mulţumesc,
Cum L-aş primi să ştiu că vine, să-mi fie oaspete ceresc.
Şi-n jocul straniu de lumină, al flăcărilor din cuptor,
Pe gene-mi cade toropeala, şi adormii aşa de uşor…

Deodată o bătaie-n poartă… tresar… e cineva pe drum!
Mă uit la oră: E târzie! Numai tâlharii umblă-acum!
Răsună iarăşi o bătaie, şi încă alte două-trei.
Și strig atunci: "Cine-i acolo? E cam târziu acum, ce vrei?"

Şi glasul de-afară-mi spune: "Vin dintr-un loc îndepărtat;
Umblat-am cale lungă astăzi; sunt obosit şi s-a-nnoptat.
N-ai vrea căldura dinlăuntru s-o-mparţi cu mine pân la zi?
Ți-aş mulţumi cum ştiu mai bine, şi-n rugăciuni te-oi pomeni.

Primeşte-mă doar până mâine că am nainte un drum lung
N-ai vrea din colţul tău de pâine, să-mi dai şi foamea să-mi alung?"
Mă strecurai lângă fereastră, să-l văd prin geamul aburit;
Era urât şi plin de zdrenţe, părea murdar şi obosit.

"Nu cer decât un colţ de pâine, uscat de este, să mi-l dai;
Şi dorm şi jos pe-o rogojină, doar milă rogu-te să ai!"
Gânditu-m-am o clipă lungă, şi i-am strigat apoi răstit:
"Străine, du-te mai departe, aici nu-i han de găzduit!

Ce n-ai gândit mai dinainte unde-ai să dormi, ce-ai să mănânci?
E prea târziu să-mi baţi la poartă, e prea târziu să mi te plângi!"
I-am auzit cum paşii afară, încet, încet s-au depărtat...
Până ce-n linişte doar vântul, a mai rămas stăpân pe sat.

Şi, mulţumit, în patul moale am adormit apoi curând
Dar am avut în neagra noapte un vis ce nu-l mai uit nicicând.
Parcă dintr-un nor de lumină, Domnul Isus se cobora,
şi-n casa mea venea să-mi spună, ce nimeni altul nu ştia.

Credeam că-mi va vorbi de bine; va lăuda tot ce-am muncit....
Dar S-a apropiat de mine şi trist cu lacrimi mi-a grăit:
"Prietene, am vrut azi noapte să înnoptez în casa ta;
Din pâinea ta, am vrut la cină să iau un colţ, ca partea Mea.

Dar mi-ai răspuns că pentru Mine, tu n-ai nici pâine şi nici pat,
şi M-ai lăsat în frig afară, să plec flămând şi întristat.
Căsuţa ta nu era mică să-ncap şi eu să dorm în ea;
De ce nu vrei să ai la masă, un ostenit în casa ta?"

Şi m-a privit cu ochii umezi până când norul s-a luat...
şi-am înţeles că El fusese, pribeagul ce L-am alungat.
Trezit din somn, de-nfiorare, am alergat afară-n frig...
şi-am început în gura mare, străinul înapoi să-l strig.

Dar vai, demult plecase omul în întunerecul pustiu...
Doar vântul îmi striga din ramuri,
că mă trezisem prea târziu:
E prea târziuuuu! E prea târziuuuu!
Amin!

Adrian Păunescu - Dragoste în fân, recită Adrian Moldovan

Să mergem amândoi la strâns de fân

Şi soarele să ne lucească-n coasă,

Din când în când în urmă să-ţi rămân

Că să te văd aprinsă şi frumoasă.

Pe fondul verde să te decupezi,

Un fel de nimfă cu picioare brune,

Şi-n patima magneticei amiezi

Eu să îmbrăţişez ce nu pot spune.

Acolo unde nu mai e cuvânt

Şi sângele începe brusc să fiarbă,

Să cad asupra ta ca trunchiul frânt

Şi-n dragoste să ne îmbrăcăm în iarbă.

Şi să miroşi a soare şi-a trifoi,

Şi să te-ntorci în paza umbrei mele,

Şi să simţim tot cerul peste noi,

Şi gărgăriţe clinchetînd pe piele.

Şi leneş scuturându-ne de fân

Să trăncănim un soi de amănunte,

Din cele ce pe buze mai rămân

Când se arată ploaia dinspre munte.

Şi să uităm şi noi într-adevăr

De formă noastră peste clăi rămasă,

Iar tu să-ţi aranjezi zburlitul păr

Privindu-te în luciul blând de coasă.