Otilia Cazimir - Vis alb, recită Adrian Moldovan

Aș vrea cu tine să mă duc departe,

La Polul Nord, sub cerul de opal,

Când gheața mării clare se desparte

În blocuri plutitoare de cristal.

Desfășurând culorile-i spectrale,

S-ar înălța deasupra noastră ca un fald

Dantela aurorii boreale

De purpură, de aur și smarald.

Banchiza albă ne-ar așterne-n față

Covoare de omăt imaculat.

Și-n adăpostul mic, scobit în gheață,

Am arde-un foc de spirt denaturat.

Din larga-mpărăție de zăpadă,

S-ar aduna fantasticul norod

Al nopților polare, să ne vadă:

Urși albi, de vată — foce mari, de glod...

Iar când natura-n soare nou învie

Și când văzduhul nu mai e opac,

Într-un bazin de sticlă argintie

Ar licări oglinda unui lac.

Acolo-n apa-i calmă și albastră

M-aș duce-n zori de ziuă să mă scald

Și cât ar fi de frig, iubirea noastră

M-ar face să-mi închipui că mi-i cald!

Nina Cassian-Proiect de înțelepciune, recită Adrian Moldovan

Știu de pe-acum ceasul acela în care

voi scotoci după tine, prin zece sertare,

ca să-i pot spune cuiva cât de mult am iubit

în tinereţile mele.

Multe scrisori voi avea, şi fotografii,

teancuri de mimici, gesturi strivite de vii,

şi, printre ele, mâinile mele foşni-vor

searbăd ca frunzele vechi.

Dar am să spun, am să spun cum zâmbeai lângă mine

buzelor mele de-atunci, dulci şi veline,

şi cum ştiai că vom fi împreună mereu,

veşnic (sau până la moarte).

Şi am să spun că aveai câte-un profil,

care-şi pierdea în lumină hotarul fragil,

ochii pestriţi ca două gâze imense,

prinse în ploaia de-april.

O să mă laude-acela, fără-ndoială.

”Da, ai trăit o frumoasă iubire de gală… “

Eu voi închide sertarele. Ştiu de pe-acum

ceasul în care…

Ce sunt eu, ce sunt eu, interpretare Adrian Moldovan

Adrian Păunescu - Nufărița, recită Adrian Moldovan

De te zvârleam afară şi-ţi destinam noroiul,
Să fii pe totdeauna a altui Dumnezeu,
M-aş fi convins pe mine că e mai bine singur
Şi că aşa se cade, noroiul să fiu eu.

Îţi dau noroi de gală prin lacrimile mele
Pe care uscăciunii din lume le trimit
Şi văd că-ţi şade bine în orice-mprejurare,
De tine şi în ură să fiu îndrăgostit.

Dar ochii tăi arată demenţial ingenuu,
Fecioarele fac şcoală la scara ta şi plâng,
Iar eu te-arunc afară şi te rechem în casă
"E actul trei al dramei" anunţă gongul stâng.

Şi iar apocaliptic noroiul lumii vine
Şi bate în fereastră să îl poftim la noi,
Şi eu acuz noroiul şi-ţi destinez noroiul,
Dar carnea mea întreagă miroase a noroi.

Şi, dacă eşti bolnavă, sunt mai bolnav ca tine,
De-această condamnare la un destin impur,
Redute noroioase ne ocolesc sărutul,
Eu nu mai ştiu o altă natură să îndur.

Târâş pornesc spre tine şi am noroi pe guler
Şi am noroi în braţe, şi am noroi în ochi,
Şi din noroi mi-e casa, şi din noroi mi-e viaţa,
Noroiul va rămâne eternul meu deochi.

De-ai fi plecat, cum însumi te-am azvârlit afară, 
Ar fi-nceput tavanul să picure noroi,
Te-ai fi întors la mine, prin tot noroiul lumii,
În care suntem astăzi amestecaţi şi noi.

Adrian Păunescu - Nimeni nu e singur pe pământ, recită Adrian Moldovan

Nimeni nu e singur pe pământ, 

Cineva în grija lui îl are, 

Nici cei singuri-singuri nu mai sunt

Dacă are umbră fiecare.

Singur stai în casă și gândești

Că ești singur fără mântuire, 

Dar în pragul casei părintești

Se aude-un greierat subțire.

O scrisoare-ți foșnește-n mâini, 

Un postaș la ușa ta mai bate, 

Latră-n depărtare niște câini, 

N-ai să mai cunoști singurătate.

Asta este boala cea mai grea, 

Dar de ea instantaneu se scapă, 

Când în plânsă sete, cineva

Iți aduce un pahar cu apă.

Umbre jos și norii sus pe cer, 

Cai păscând și soarele în scapăt, 

Om stingher în drum spre om stingher

Nimeni nu e singur pân' la capăt.