Adrian Păunescu - Presimțământ, voce Adrian Moldovan

Va veni iarna, miroase a fulg, 

Țăranii pun lemne-n șoproane,

Și sfinții din mistice taine se smulg

Și încărunțesc în icoane.

Va veni iarna, la munte fac foc

Muntenii uitați de guverne,

Ei care nu au nici salarii, nici loc,

Ci doar existențe eterne.

Va veni iarna și apele curg

Trăgând după sine obârșii

Și-n scurtele zile cu vânăt amurg

La geamuri de case bat urșii.

Va veni iarna curat și rapid,

Un rug pe sub brume se stinge

Și gura spre cer dacă vreau s-o deschid

Aș spune, dar gura mea ninge.

Va veni iarna, iubito, e frig,

Un frig ce spre cergă ne mână,

Atâta mai pot să te rog și să strig,

Dă-mi aspra mănușă de lână.

Va veni iarna, ba nu, a venit,

Căldura eu n-o voi găsi-o,

Ci trist am să plec, gârbovit, ostenit,

Prin munții ce cântă: Adio!

Adina V. - Gânduri, voce Adrian Moldovan

E viața doar o amăgire?

Este Iisus de noi creat?

Cine-ar mai cere izbăvire

Dacă n-ar trece prin păcat?

Cine-ar mai plânge în tăcere

Dacă n-ar ști ce e durerea? 

De la Înalt cine-ar mai cere

Un loc în Rai și învierea?

Cine-ar privi-n adâncul firii

Spre creatorul neștiut,

Dacă pe calea mântuirii

N-a sângerat când a căzut?

Cine-ar mai scrie poezie

Dacă n-ar fi atins de dor?

Cum ar privi spre veșnicie

Dacă n-ar fi un muritor?

*

Și dacă totuși mai există

Cuvântul ne-nțeles în vers,

În existența noastră tristă

Să fii poet e-un fapt divers.

Adina V. 

24. 10.2016

Christian W. Schenk - Așa cum inima, voce Adrian Moldovan

Soarele se-ascunde după gene, 

norii cad uscați pe tâmple, 

vântul amorțit privește amurgul, 

ploaia stă-n cătușe lângă grajd…

Visul meritat mă poartă

peste lumi din poartă-n poartă, 

aripi albe duc cu mine

și îmi vine atât de bine

să-mi simt pașii pe pământul

unde ploaia-și suflă vântul, 

unde soarele se scurge

din văzduhuri demiurge.

Lumea toată stă-ntr-o carte, 

literele le împarte

în grămezi de limbi și semne

toate mândre, toate demne,

cu-acel sâmbure de sine

ce mă-ndeamnă și pe mine

a uita că viața-ntreagă

mi-a fost crudă și pribeagă.

Zorile mijesc din noapte

încâlcind din neguri șoapte, 

încâlcind din vis cuvinte

înțelese dinainte.

M-am trezit în poala zilei

strâns ca-n menghina de tâmple.

Soarele scurgându-și raza

pe cenușa unei pagini

bate fierul pentru fiare, 

pentru tâmple, 

pentru limbi, 

pentru tot ce vinzi și schimbi.

Iarba își descalță roua

nopților pline de pagini;

Nebunia e portarul

visurilor împietrite:

Ploaia lumii stă-n cătușe!

Adina V. - Iluzie nocturnă, voce Adrian Moldovan

Luna-și varsă focul tandru prin umila mea odaie,

Luminează din oglindă presărând stropi de văpaie,

Își strecoară lin argintul noaptea-n fâlfâiri de clipă

Dezlegând fiorul tainic și de dor făcând risipă,

Prins de-o tainică chemare, gându-ncepe să mocnească,

Năluciri și doruri frânte rătăcesc pe la fereastră.

Iau condeiul ca pe-o spadă să pornesc război tăcut

Vorbelor ce vor să strige, dar nu stau să le ascult,

Le înșir ca pe o salbă pe o coală de hârtie

Și prin foșnetul de șoapte se ascunde-o poezie.

Noaptea mă privește galeș și-n odaia fermecată

Îmi zâmbește din oglindă lampa pâlpâind șireată...

Adina V.

23.06.2016