Şi iarăşi este noapte, cu Beatles în eter,
Şi nu ştiu cui din lume să îi trimit scrisoare
Să-i spun că vanitatea NU e nemuritoare
Pe TINE pentru MINE de-a pururi să te cer.
Miros de buze arse încep să simt în nări
Şi mâinile-mi transpiră pe rând, şi cald şi rece,
Aş adormi, dar teama absurdă că vei trece
Mă face să-mi pierd noaptea printre soldaţi...călări.
Acum eşti lângă mine, dar mâine...unde eşti,
Mi-e teamă că de iarna cu spic de viscol verde
Vei fi încercuită ca eu să te pot pierde,
Halucinantă cota hambarelor cereşti...
Ca o subversiune iubirea mea va fi
Şi-atât cât este astfel şi de nimic nu-mi pasă
NU dau această sfântă iubire furioasă
Pe nicio viaţă lungă cu nopţi de zile gri !
De mâna mea aceasta, ce-abia te-a mângâiat
Şi au venit călăii s-o ia şi s-o reteze,
Vei înflori sălbatec la orice metereze
Sau vei muri de mâna ce nu m-ai meritat...
EU ştiu că-i o pedeapsa să-i fac pe toţi eterni,
Dar eu v-aş da această pedeapsă infernala,
Să duceţi veşnicia în oase, ca pe-o boală
Şi eu să mor alături ca iarna între ierni.
Stăm ochi în ochi într-una şi nu ne mai vedem,
Îmbătrânesc privindu-ţi iluminarea sfântă,
Căderea mea cu milă surâsul tău îl cântă,
Că TU vei crede mâine că EU ţi-am fost blestem...
Pe străzi întortocheate mi-s umbrele perechi,
TU mergi spre SUD într-una, EU caut numai NORDUL,
Şi cu un trăsnet tragic ne trage dezacordul
Să dăm o viaţă nouă unor tipare vechi.
Şi între noi e crivăţ, e moarte şi sunt ani,
În teatrul nostru vine scadenţa aşteptată,
Sunt mulţi ce ne filează, vin nopţile de plată
Se joacă iarăşi Hamlet de Shakespeare în Balcani....
.....................................................................
Atâta despărţire într-un moment mărunt,
Atăta tragedie într-o-ntâmplare blândă,
Îmbracă-ţi nostalgia, vin ceilalţi să te vândă,
Te mai IUBESC în totul, în rest şi-n amănunt...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu