Nichita Stănescu-Ploaie în luna lui Marte, recită Adrian Moldovan

Ploua infernal,

şi noi ne iubeam prin mansarde.

Prin cerul ferestrei, oval,

norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odăii erau

neliniştiţi, sub desene în cretă.

Sufletele noastre dansau

nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,

ploua cu globuri pe glob şi prin vreme.

Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,

mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai ştiam unde-mi

lăsasem în lume odaia.

Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,

cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,

şi noi ne iubeam prin mansarde.

N-aş mai fi vrut să se sfârşească

niciodată-acea lună-a lui Marte.

(din volumul "O viziune a sentimentelor", 1964)