Aici poți asculta Radio Poema

vineri, 30 septembrie 2016

Nichita Stănescu -Ce bine că eşti

Ce bine că eşti -Nichita Stănescu

Ce bine că eşti 

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare 
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

miercuri, 28 septembrie 2016

Adrian Păunescu - Eroina ești tu







Ce mai faci ? Ce mai spui ?
Unde eşti ? Mai exişti ?
Ochii mei sunt nebuni, 
După ochii tăi trişti .

Te aştept peste tot
Şi visez să te-mbuni,
Am zidit pentru noi
Un spital de nebuni .

Acest fel de a fi
Vreau oricum să-l conservi,
Un spital pentru cord,
Cu salon pentru nervi .

Nu e logic nimic,
În întregul demers,
Amintiri au murit 
Şi contururi s-au şters .

Nu ştiam c-am avut
Acest mare noroc,
Să trăiesc lâng-un om 
Care lumii-i dă foc .

Consolat, te aştept,
Mi-e necaz şi pustiu 
Şi mă tem să te-ntorci,
Cred că nu te mai ştiu .

Poate că, între timp,
Chiar şi tu te-ai schimbat,
Un păcat părăsind,
Îţi asumi alt păcat .

Poate numele tău
E precum ţi-am spus eu,
Şi eşti rodul divin,
Fiica lui Dumnezeu .

Să te caut nu vreau,
Să te-aştept nu mai pot,
Mi-am propus să te uit,
Cu iubire cu tot .

Îndărătnic te porţi,
Şi absurd, şi naiv,
Dar eu hachiţa ta
Nu mai pot s-o cultiv .

Doar atât mai aştept,
Să-ţi revii, să te-aduni,
C-am făcut pentru noi
Un spital de nebuni .

Ne putem odihni,
În cămaşa de lanţ,
Terapie de şoc,
Pentru foştii amanţi .

Eu, din lacrima mea,
Am făcut, mai la Nord,
Un spital de nervi,
Un spital pentru cord .

Bat pe-acolo ninsori,
Într-un fel îngeresc,
Ca să-ţi dea de-nţeles
Că eu tot te iubesc .

Însă nu te iubesc
Ca să vii, ca să pleci, 
Te iubesc gratuit,
Inutil pentru veci .

Poţi la şes coborî,
Poţi rămâne-n zăpadă,
Te iubesc fără sens
Şi tu nici nu contezi .

Astăzi, încă te joci
De-a misterul întreg,
Cei din jur ori nu ştiu,
Ori, ştiind. nu înţeleg .

Dar, treptat, vei simţi
Că fiorul trecu
Şi vei avea să le-arăţi
Că-n poeme eşti tu .

Şi, atunci, ai să lupţi,
Să le poţi demonstra
Că, la mine în vers,
Este chiar viaţa ta .

Şi te vor umili, 
Contestând dreptul tău,
Dar eu nu te-am numit,
Ca să nu.ţi fac vreun rău .

O s-apari, pe nedrept,
După ce am să mor,
Ca un alt personaj,
Scris de alt autor .

Şi, atunci, ai să negi
Adevărul cel strict
Că-ntre noi a fost şi
Acest straniu conflict .

Şi vei face recurs
Că-ntr-o zi ai să vrei
Să arăţi cine-ai fost,
Între-atâtea femei .

Eu, atunci, am să-ţi fiu
Cel din urmă atu,
Declarând că, oricum,
Eroina eşti tu .

Astfel, adeveresc
Că şi azi ne iubim
Şi, murind, am să fiu
Soţul tău legitim .

George Țărnea- Reflex 110



E prea puțin ce pot mărturisi, 
Dacă-ai fugi și nu te-aș mai găsi, 
Dar, ca să afli totul, nu e greu;
Ascultă-mă cu sufletul, mereu, 
Lăsându-mă să cred că nu mai vrei
Și te desprinzi cumva din ochii mei
Și-ai să-nțelegi cât frig s-ar întâmpla
Dac-ai fugi și nu te-aș mai afla…

Rumi - Iată dilema mea




Iată dilema mea:
Te rog să mă ajuți să înțeleg.
Iubirea Ta este un vindecător,
Iubirea Ta este un maestru înțelept,
Iubirea Ta este strălucitoare
Iubirea Ta este delicată și rafinată în 
esența ei.
Aș îndura bucuros tot acest foc, 
toată povestea, 
toată arderea 
pentru Iubirea Ta.
Dar dacă Iubirea este plăcută,
De ce rănește atât de tare?

”Iubirea a spus – Iubirea”
Traducere Simona Trandafir

Lelia Mossora-De vraja mea, de vraja ta, muzică și voce Adrian Moldovan



La mine-n suflet stă să plouă 
şi nuferi albi eu îţi aştern. 
E noapte caldă şi pe rouă 
ţi-aş da iubirea şi-n infern 

de dor te-aş duce să auzi 
cum cântă iar cocorii seara. 
Te-aş adormi pe foi de duzi 
să mă înveţi descântec vara. 

Te-aş inunda cu sărutări 
şi cu luceferi te-aş încinge , 
ţi-aş da înaltul peste mări, 
mereu amarul aş învinge 

şi iar mereu aş aştepta 
iubirea-n infinit să ducă 
ofranda mea şi-aş căuta 
lumina lunii prea năucă 

de vraja ta , de vraja mea... 

La mine-n suflet stă să ningă 
şi doar poeme eu îţi scriu. 
Mi-e dor de ieri, mi-e dor de ducă 
şi-aş vrea să fii, şi-aş vrea să fiu 

acelaşi vis demult uitat 
care se şterge de pe gene 
dar care… tace apăsat 
pe mult amarele troiene. 

La mine-n suflet stă să plouă. 
Din tine curge nemurirea... 
E vechi păcatul dar iubirea 
am împărţit-o… pe din două 

Lelia Mossora 22 nov 2010

luni, 26 septembrie 2016

Frica de Frică




Frica de moarte și de cuvinte,
frica de fraze și de morminte.
frica de lume și frica de noi
frica de ziua fricii de-apoi,
frica de temniți, frica de viață,
frica de limba care învață,
frica de semne și frica de-a fi,
frica de frica nopții târzii.
frica de ochi și frica de frunte,
frica de fluviu și frica de punte,
frica de gloante și frica de pâine,
frica de lapte și frica de mâine.
frica de frica și frica de miel
frica de alții și frica de El
frica și frica, frica de frică
frica de frică la o adică?

,, Mocirița '' - doină populară ; Andreea & Adrian Moldovan

duminică, 25 septembrie 2016

Cantece de munte-Delir-voce Adrian Moldovan

Rabindranath Tagore - Partea mea din ce e mai bun pe această lume

Partea mea din ce e mai bun pe această lume
îmi va veni din mâinile tale:
iată făgăduiala ta.
De aceea străluceşte lumina ta în lacrimile mele.
Mă tem să mă las călăuzit de alţii, ca să nu mă depărtez de tine,
care aştepţi la o cotitură a drumului
să fii călăuza mea.
Merg cu îndârjire pe drumul meu,
până ce însăşi nebunia mea mi te va aduce la uşă.
Căci am făgăduiala ta
că partea mea din ce e mai bun pe această lume,
îmi va veni din mâinile tale.

Tăcerii noastre, ultimul refren, versuri Shanti Nilaya - recită Adrian Moldovan


Să nu te știu, melancolie, versuri Shanti Nilaya, recită Adrian Moldovan



Ți-aș curge-n trup ca o culoare, 
În ochi, ca Luna la apus 
M-aș pune-n sânul tau, ardoare, 
Aș sta cand tot se va fi dus 

Și ți-aș plăti pe tot simbrie 
În mări de-azov m-aș aduna, 
Să nu te știu, melancolie 
Tu, strop sărat sub geana mea… 

M-aș pune în oglinzi cu nuduri 
De cer desprinsă, fulg topit 
La Carul tău aș prinde fluturi, 
Zerouri de la infinit.

Și cat ar ține lungă seara, 
Pe timpul meu nimic să dai 
Să nu-ți știu gustul și povara, 
Ți-aș pune stelele din Rai 

Nebuni, nebună nebunie 
Doar joc pe scenă să te-mpart 
Și masca ta de tragedie 
S-o scot din chip, în ultim act, 

De mine toată să te scuturi 
Cu ce-ai fi vrut, ce-ai fi sortit- 
La carul tau aș prinde fluturi 
Zerouri, de la infinit… 

[Shanti Nilaya]

Ultima cafea, Corneliu Vadim Tudor - interpretează Adrian Moldovan


Eu ți-am spus te iubesc, voce Adrian Moldovan și Nicolle


Lacrima de ploaie...emisiune radio cu Adrian Moldovan

sâmbătă, 24 septembrie 2016

Toamna noastră




Toamna noastră


A rămas doar o singură toamnă,
Doar o toamnă rămasă-ntre noi.
Veri topite, ascunse-n unghere,
Amintiri însetate de ploi. 



A rămas doar o ultimă toamnă, 
Doar o toamnă-mpărțită la doi.
Frunze moi, transparente umbrele
Pentru oameni aflați în război.



A rămas doar o singură toamnă,
Doar o toamnă se-ntâmplă cu noi.
Aparențe, orgolii, himere.
Sărutări și iertări. „Numai noi.” 



Anotimp de hotel de cinci stele
Pentru oameni de toamnă, ca noi...



Versuri: Andreea