miercuri, 22 martie 2017
marți, 21 martie 2017
Mioara Huțanu - Colaj de poezii, recită Adrian Moldovan
PRIMAVARA
Am ascuns primavara,
între doua batai de inima!
În zâmbetul meu ,
ma împrimavarez mereu!
Tu primavara mea, îmi esti
ramura de mar înflorita!
Dincolo de pleopele mele închise,
ma ravasesti printre cuvinte...!
Mi-ai înghiocit gândul,
peste buzele mele uscate!
Tu ,apartii
visului meu de sub soapte...!
Mi-ai înmugurit ,
cararile mele straine!
Incrucisari de labirint,
prin ele curgând izvoare senine!
Prin Tine ,mi-au înflorit ghioceii
tâmplele plâng,iar sufletul
e templul tacerii...!
UN GÂND!
Îmi îmbulbesc tâmplele
cu toporasi cu iz de gingasie,
iar parul ,îmi sta prins
în florile veciei...!
Un gând ce îmi atârna
pe ceafa cerului din mine,
cu–n tril de pasarele ,
vorbesc doar despre Tine...
Tu, esti în primavara
Tu stai în radacina,
în Tine-s toate puse
si cresc prin a Ta mâna...!
Deci mai exist
cât Tu existi în mine,
cât tâmpla mea
de lut va sta lipita...!
Vor rasari din bulbi
doar viorele,
atâta timp cât mâna Ta
exista...!
E ATÂTA PRIMAVARA.....!
E atâta primavara-n mine
cu centrul inimii vâslesc,
spre mare mea ,cu tarmuri fine
de tine primavara
eu ,ma sprijinesc...!
E atâta soare si lumina
pe ceafa cerului divin,
toti îngerii vâslesc cu mine
iar Tu ,de manâ iar ma tii...!
E atâta primavara-n mine
când ochiul soarelui pândeste,
de ma topesc de fericire
înghiocind, la mal sub trestii...!
Eucalipt ,petunii coapte
si nuferi albi ma torc pe val,
pamântul, înfometat asteapta
sa-nghita tarmul meu ,astral...!
luni, 20 martie 2017
luni, 13 martie 2017
luni, 27 februarie 2017
Adrian Păunescu-Noapte de unul singur, interpretare Adrian Moldovan
Aud un pian prin zăpezi cristaline
Şi nu sunt cu tine, vai, nu sunt cu tine,
Chopin - un concert de pian oarecare
Şi calea e lungă şi noaptea e mare.
De iarnă mă satur, de plânset te saturi,
Iubiri între noi în o mie de paturi
Şi primăvăratec ninsori mai sfâşie
Voalul miresei în noaptea târzie.
Se-aud ciudăţenii şi fiare în noapte
Şi ninge himere şi ninge cu şoapte,
Mi-e dor ca de propria-mi copilărie
De tine, aceea ce n-a fost să fie.
Iar dacă ai fi dintr-odată cu mine
Mi-ar fi totul altfel şi nu mi-ar fi bine,
Sunt fumuri pe case, iubiri sunt în case,
Şi cerul a fum şi-a păcate miroase.
Pendula ca ştreangul de moarte e gata,
Se mişcă de parcă mă strânge cravata,
Mă târâi pe coate, te caut pe pernă,
Şi noi ce spuneam că iubirea-i eternă.
Şi uite ce grabnic se-arată şi trece
Şi sângele-n rana lovită e rece,
Aud un pian, un Chopin de departe,
De care n-ai parte, de care n-am parte.
Un mut pianist se răsfiră în stele
Şi mâinile lui bat pe coastele mele,
Atât aş voi: să te văd încă o dată
Şi-aceasta ca ultima noastră răsplată.
Şi când lângă focul ce-atât ne legase
în soba adânc păduraticei case,
Ar fi să te văd pentru ultima oară
Aş pune pianul să-nveţe să moară.
Aşa cum acum când eşti dusă departe
Bufneşte-un pian prin ulucile sparte
Şi-o lună roşcată însângeră plopii
Iar eu cu nimic nu mai pot să te-apropii.
Şi cad în genunchi lângă focul ce moare
Şi vreau să-l întreb de mai e vreo scăpare
Şi el îmi răspunde c-un sclipăt spre uşă
Şi-mi lasă în palme o caldă cenuşă.
Te-aş cere-napoi însă n-am cui te cere
Şi restul e numai Chopin şi tăcere.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)