Aici poți asculta Radio Poema

luni, 8 iulie 2019

Dan Rotaru - Sonetul iubirii fără final, recită Adrian Moldovan




Cât ni se-ngăduie priviri la soare,
cât săptămânile încep de luni,
cât focu-l mai putem păstra-n tăciuni,
iubirea noastră n-are amânare!

Cât mai putea-vor ochii să mă-asmută
să te iubesc și drept și împrejur,
din trupul tău voi încerca să fur
un istm umbrit din partea nevăzută.

Și-atunci când noaptea va cădea-ntr-o zi,
tu dintr-un sân pitit vei răsări
în palma mea, frumoasă și-nchegată,

te vei lăsa de mine încercată,
iar la final, niciunul nu va ști
cum bate-o inimă nemângâiată...


sâmbătă, 15 iunie 2019

Mihail Eminescu - Odă în metru antic, recită Adrian Moldovan



Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne'ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.


De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai re'nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!


Mihai Eminescu, 1883

marți, 9 aprilie 2019

Adina V - Sărut în noapte, voce Adrian Moldovan



Nu știu de ce îmi pune pe buze înserarea
o lacrimă de lună, un firicel de stea,
aș vrea să am puterea să uit de remușcarea 
că ți-am deschis o lume ce nu-i decât a mea.


Te uită cum sclipește fățarnică visarea,
culege-mi de pe buze cuvintele-n sărut,
nu te gândi că noaptea sporește încleștarea
iluziei ascunse în mituri de demult.

Mă definește clipa remodelând prezentul,
uitată este viața pierdută-n așteptări,
m-am risipit în versuri, dar tu ai fost poetul
ce-a descifrat chemarea dorințelor de ieri.

Adina V.

6.07.2018